Albirea dentară cu lampă ZOOM

albirea dentară cu lampă zoom stomatologie ramnicu sarat

Albirea dentară cu lampă ZOOM – Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară.

În ziua de azi, societatea acordă tot mai multă atenţie şi importanţă înfăţişării exterioare şi a aspectului fizic, iar in aceste condiţii nu trebuie să ne mai mire ca o astfel de procedură este atât de solicitată de către pacienţi.

Ce trebuie să ştiţi înainte de a începe o astfel de procedură de albire a dinţilor?

Recomandarea medicilor de la Dr. State este ca atunci când un pacient doreşte un tratament de albire, acesta să fie realizat într-un cabinet stomatologic sub atenţia medicului.

Astfel creşte eficienţa şi rapiditatea, rezultatele fiind la final mult mai bune şi mai vizibile decât in cazul unui tratament realizat acasă cu produse pe care fiecare şi le procură singur.

Este necesar un consult stomatologic înainte de a începe un tratament de albire a dinţilor.

În plus, este foarte importantă tratarea tuturor problemelor dentare existente, deoarece, dacă nu sunt rezolvate înainte de începerea procedurii, pot afecta rezultatul final al acestuia.

albirea dentara cu lampa zoom dr state

Există mai multe metode de tratament pentru albirea dentară.

Foarte mulţi medici de la Stomatologie Dr. State folosesc tratamentul cu lampă Zoom.

Această este metoda cea mai modernă şi eficientă.

Cu ajutorul acesteia, dinţii pot fi mai albi cu până la zece nuanţe într-o singură şedinţă.

Lampa Zoom este, de fapt, un dispozitiv medical profesional, fiind creat cu scopul de a albi dinţii, acesta reprezentând o tehnologie de ultimă generaţie.

Metoda de albire cu ajutorul lămpii Zoom este folosită de foarte mulţi medici stomatologi renumiţi din întreaga lume.

Atât timp cât această procedură este efectuată într-un cabinet stomatologic, făcută într-un mod profesional sub atenta îngrijie a medicului folosind gelul ce conţine Peroxid de Hidrogen şi lampă Zoom, acest tratament de albire dentară, nu afectează smalţul şi sănătatea dinţilor.

Un avantaj foarte mare pe care îl constituie lampă Zoom este timpul scurt necesar acestei intervenţii pentru obţinerea unui zâmbet mai alb. Datorită acestui lucru, riscul sa apară sensibilitatea dentară, scade.

Cum acţionează şi de ce este folosită lampă Zoom

Lampa Zoom accelerează procesul chimic al gelului, crescând eficienţa.

În mod normal acest gel pentru albire a dinţilor pe care îl pune medicul, acţionează fără a fi nevoie de alte stimulări externe, dar eficienţa acestuia este mult mai scăzută, iar efectele nu sunt aşa vizibile.

Cât de albi vor fi dinţii noştri în urma tratamentului cu lampă Zoom? – Albirea dentară cu lampă ZOOM

Sunt foarte mulţi factori ce influenţează culoarea finală a dinţilor în urma tratamentului de albire.

  • În mod direct, culoarea dinţilor noştri este influenţată de genetica fiecăruia dintre noi
  • În mod indirect, stilul de viaţă pe care îl avem contribuie la schimbarea culorii dinţilor noştri.  Astfel, un pacient care bea cafea zi de zi, fumează şi nu are o igienă orală corectă şi constantă, albul natural al dinţilor va suferi schimbări. Dinţii vor trece printr-un proces de îngălbenire, iar aspectul final al acestora va fi unul neglijent şi în acelaşi timp nesănătos.
albirea dentară cu lampă zoom

În funcţie de aceşti factori importanţi şi de stadiul de îngălbenire a dinţilor pacientului, medicii noştri garantează eficienţa tratamentului, urmând ca pacientul să fie impresionat de rezultate.

Paşii tratamentului de albire cu lampă Zoom:

Medicul stomatolog va efectua un detartraj pentru a îndepărta orice depunere de tartru. În urma detartrajului, se va efectua un periaj profesional.

Mediul acţionează cu un jet de particule fine care ajută la curăţare şi apă.

Prin acţiunea chimică a particulelor şi a apei, îndepărtarea petelor rezistente de pe dinţi se efectuează cu uşurinţă.

Următorul pas important este desensibilizarea dinţilor.

Acest lucru se întâmplă în cazul persoanelor ce au o sensibilitate dentară mai mare, urmând ca medicul împreună cu pacientul să stabilească nuanţa de culoare a dinţilor de la care se poate porni procesul de albire şi totodată evaluând şi rezultatul la care se poate ajunge în urma tratamentului.

stomatologie dr state ramnicu sarat

După ce este pregătit, pacientului i se pune un strat uniform de gel, iar apoi medicul activează lampă Zoom pentru albire.

Această procedură poate dura un timp de 10-15 minute şi poate fi repetată până la obţinerea nuanţei dorite de către pacient.

Cine nu poate apela la tratamentul de albire a dinţilor cu lampă Zoom?

Acest tratament de albire nu este recomandat de către medicii noştri în următoarele situaţii:

  • Femeile însărcinate sau cele care alăptează
  • Persoanele care au gingiile şi dinţii sensibili
  • Pacienţii care au dinţii din ceramică
  • Pacienţii care au retracţile gingivală, smalţul erodat sau care au carii
  • Persoanele care nu au împlinit încă vârsta de 16 ani, deoarece dantura lor înca nu este dezvoltată complet.

Cât timp durează efectul tratamentului de albire cu lampă Zoom?

Perioada de timp în care dinţii îşi vor păstra nuanţa de alb obţinută în urma tratamentului este influenţată  de modul de alimentaţie a pacientului, stilul de viaţă, tabieturile şi igiena orală.

albirea dentară cu lampă zoom

Fumatul, cafeaua, mâncărurile şi băuturile ce au pigmenţi puternici, pot avea un efect negativ asupra culorii obţinute în urma albirii cu lampă Zoom.

Albirea dentară cu lampă ZOOM – Stomatologia Dr. State vă recomandă ca acest tratament de albire cu ajutorul lămpii Zoom să fie efectuat o dată pe an, astfel încât să fie menţinut tot mai mult timp un zâmbet frumos, cu dinţi albi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − two =