Proteza pe implanturi

Implant Râmnicu Sărat - Stomatologie Dr. State

Proteza pe implanturi – Pacienții care prezintă paradontoză și/sau edentatie totală și doresc înlocuirea tuturor dinților cu un buget accesibil, au la dispoziție ca variantă viabilă proteza mobilă pe implanturi.

Ce este? – Proteza pe implanturi

​Este de fapt o proteză cu capse, dinții înlocuitori fiind din plastic.

Proteza se fixează pe implanturi printr-un sistem de capse pe implant.

Adică funcționează la fel ca sistemul de închidere/deschidere al capselor de la haine.

În acest mod, proteza rămâne fixată pe implanturi și nu mai este mobilă în cavitatea bucală a pacientului.

Se poate realiza pe minim 4 implanturi dentare ca în imaginea de mai jos.

proteza pe implanturi

*Sunt și situații în care, în funcție de densitatea osoasă.

Implanturile se solidarizează printr-o bară pentru o rezistență mai mare în timp.

proteza pe implanturi stomatologie ramnicu sarat

Avantaje și dezavantaje – Proteza pe implanturi

Proteza mobilă stă foarte fix pe implanturi și nu se poate desprinde accidental așa cum se întâmplă în cazul protezei clasice care oricând se poate deplasa;

Pentru o proteză mobilă pe implant sunt necesare 4 sau 6 implanturi

Cu cât sunt mai multe, cu atât stabilitatea și rezistentă ei în timp va fi mai bună.

Implanturile și proteza mobilă se pot realiza într-o perioadă ce poate dura de la 2 săptămâni până la 3-4 luni.

Implanturile pot fi inserate cu sau fără reconstrucție osoasă.

Comparativ cu punțile dentare pe implanturi, singurul inconvenient al acestor proteze este că trebuiesc scoase și curățate în fiecare noapte.

Comparativ cu orice sistem de implant, din punct de vedere al prețului protezele mobile reprezintă cea mai avantajoasă variantă.

Avantaje – Proteza pe implanturi

  1. Stabilitate și confort:
    • Protezele pe implanturi sunt fixate ferm în os, oferind o stabilitate superioară față de protezele tradiționale.
    • Acestea nu alunecă și nu se mișcă, ceea ce reduce disconfortul și iritațiile gingivale.
  2. Funcționalitate îmbunătățită:
    • Oferă o funcționalitate mai apropiată de cea a dinților naturali, permițând o masticație eficientă și vorbire clară.
    • Îmbunătățesc capacitatea de a mânca diverse alimente fără restricții semnificative.
  3. Prevenirea resorbției osoase:
    • Implanturile dentare stimulează osul maxilar, prevenind resorbția osoasă care apare în mod natural după pierderea dinților.
    • Mențin structura facială și evită aspectul de față „înfundată”.
  4. Durabilitate:
    • Implanturile dentare au o durată de viață foarte lungă, adesea de zeci de ani, dacă sunt îngrijite corespunzător.
    • Materialele utilizate sunt de înaltă calitate și rezistente la uzură.
  5. Estetică:
    • Protezele pe implanturi oferă un aspect natural, fiind personalizate pentru a se potrivi cu restul dinților pacientului.
    • Îmbunătățesc încrederea în sine și aspectul zâmbetului.

Dezavantaje

  1. Costuri ridicate:
    • Procedura este costisitoare, atât datorită implanturilor propriu-zise, cât și datorită intervențiilor chirurgicale și materialelor utilizate.
    • Asigurările medicale nu acoperă întotdeauna costurile acestor proceduri.
  2. Intervenții chirurgicale:
    • Necesită intervenții chirurgicale pentru inserarea implanturilor, ceea ce implică riscuri și un timp de recuperare.
    • Pot apărea complicații chirurgicale, cum ar fi infecții, lezarea nervilor sau probleme cu sinteza osului.
  3. Timp de tratament:
    • Procesul poate dura câteva luni, incluzând timpul necesar pentru vindecarea osului după inserarea implanturilor.
    • Necesită mai multe vizite la medicul stomatolog pentru evaluări și ajustări.
  4. Cerințe de igienă riguroasă:
    • Implanturile necesită o igienă orală foarte strictă pentru a preveni infecțiile și a asigura succesul pe termen lung.
    • Pacienții trebuie să fie dedicați unei rutine de igienă orală meticuloase și să facă controale periodice la dentist.
  5. Limitări pentru anumite persoane:
    • Nu toți pacienții sunt candidați ideali pentru implanturi, în special cei cu afecțiuni medicale severe sau densitate osoasă insuficientă.
    • Pot fi necesare proceduri suplimentare, cum ar fi grefele osoase, pentru a pregăti maxilarul pentru implanturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://www.google.com/recaptcha/api.js?ver=1.23

Vă ajutăm?
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.